În cadrul Centrului de Recuperare Esperando copiii, tinerii și adulții cu afecțiuni/ dizabilități fizice beneficiază pe lângă terapii individuale și de activități de educație personalizată în conformitate cu nevoile lor.
Toate activitățile sunt planificate/ organizate de către echipa multipluridisciplinară formată din: asistenți sociali, psihologi, lucrător social, astfel încât să existe continuitate între activitățile individuale și de grup.
Procesul de recuperare prin educație adaptată din cadrul departamentului urmărește dezvoltarea abilităților cognitive, de comunicare, motrice, sociale și a competențelor de autonomie personală etc. Aceste abilități sunt necesare pentru a spori autonomia persoanelor cu nevoi speciale în viaţa de zi cu zi.
Activitățile sunt organizate individual sau în grupuri mixte și se pune accent pe capacitățile și potențialul fiecăruia.
Activităţile ludice, jocul de rol motivează copiii, tinerii și adulţii cu nevoi speciale pentru învăţare şi favorizează direct implicarea în activităţile propuse. Dar, în acelaşi timp, îi ajută să-şi dezvolte imaginaţia, creativitatea, abilităţile generale şi strategiile de raportare la realitatea înconjurătoare.